Antonia şi Vincenzo au fost împreună timp de patru ani, dar relaţia lor s-a încheiat în 2012. După, cei doi soţi au început o luptă aprigă pentru custodia fetiţei lor, Maya. Mai mult, Antonia a fost acuzată că a lăsat cariera să îi distrugă mariajul. Solista a explicat că Vincenzo nu s-a plâns niciodată că ea are o carieră în muzică sau că îşi neglijează familia din cauza asta.
"Când l-am cunoscut pe fostul meu soţ, eu nu eram vedetă. Atunci, el m-a susţinut. Nu ne-am despărţit din cauza carierei mele. E funny că mi se reproşează acum, după ce s-a terminat şi sunt în divorţ, că nu am timp pentru copil şi că am ales cariera, dar cât am fost căsătorită nimeni nu mi-a spus asta. Poate el a simţit-o în sinea lui, dar a tăcut. Nu mi-a dat nimic de înţeles. Când am rămas însărcinată, am stabilit împreună că e OK să-mi continuu cariera. Poate pe parcurs nu i-a mai plăcut aspectul ăsta. Chiar nu ştiu. Cert e că nu de asta ne-am despărţit”, a declarat Antonia, conform one.ro.