Depresia care nu i-a dat pace Andreei Marin
Andreea Marin a povestit că a trecut prin clipe de coșmar și că banii și faima nu i-au fost de folos în acel moment. Vedeta a declarat că dacă nu apela la ajutorul unui specialist la momentul potrivit, ar fi avut aceeași soartă ca Mădălina Manole.
Jurnalista a trecut prin multe stări de depresie și prin episoade negative și a vorbit despre o perioadă întunecată a vieții sale.
„Dacă tu nu știi când să te oprești, dacă ai luni de zile de nesomn. Ok, tu ai o motivație, că vrei să împlinești nu știu ce proiect, dar corpul are o limită. Și dacă nu îți asculți corpul, ajungi în punctul în care îți spune el stop forțat. La fel și cu mintea se întâmplă.
M-am tratat, așa cum medicul m-a sfătuit. Am fost și la psiholog, am fost și la psihiatru. Era o chestiune care evoluase deja pentru că nu m-am dus la timp. În momentul în care ajungi să te gândești rău față de viața ta, înseamnă că nu mai ești la începutul depresiei.
Da (a vrut să se sinucidă), te gândești că pui mai puțină povară astfel pe umerii celor dragi ție. Noroc că atunci a fost momentul în care mi-am dat seama că ceva nu e în regulă și am mers la un specialist.
Specialistul mi-a confirmat că despre asta este vorba. După ce am trecut eu prin ce am trecut și după ce m-am recuperat, am început să fac campanii pe această temă. Am considerat că nu e de joacă. În jurul meu au fost și oameni care și-au luat viața și am înțeles că trebuie vorbit deschis despre acest subiect.
A fost anul în care Mădălina Manole și-a luat viața din pricina depresiei și acela a fost semnalul de alarmă pentru mine”, a dezvăluit Andreea Marin, în cadrul podcast-ului „un PODCAST mișto by Bursucu”.
Andreea Marin a fost la un pas de sinucidere
Jurnalista a mai explicat în cadrul unei emisiuni TV că au fost zile în șir în care se trezea cu lacrimi în ochi și nu știa cum să controleze astfel de stări.
„Mă trezeam dimineața cu lacrimi în ochi. Era ca o gheară interioară, care strânge sufletul. Nu poți să le explici celor dragi până la capăt ce se întâmplă. Explici simptomele, ceea ce simți, dar de ce, nu știi să spui până la capăt. Mi-a atras atenția și am conștientizat cazul Mădălinei Manole. Abia atunci am realizat că asta s-ar putea să fie în cazul meu”, a spus Andreea Marin, la „Play IT”.