"Acele imagini cu noi plimbându-ne în magazin cu un cărucior de copii n-au nicio legătură cu faptul că aş fi însărcinată. Nu aşteptăm un copil, deşi aş fi bucuroasă să spun că da, dar nu e cazul. Noi ne dorim un copil, bineînţeles, dar să dea Dumnezeu. În magazin am folosit acel cărucior pentru copii pentru a transporta marfa deoarece, pur şi simplu, nu mai aveau cărucioare de marfă disponibile şi ni l-au oferit pe acesta în timpul cumpărăturilor. La final, când am achitat lucrurile la casa de marcat, am lăsat acolo căruciorul pentru copii", a spus Andreea Marin.
Pentru ea, o sarcină ar fi un "miracol"
Din cauza unor probleme de sănătate mai vechi, Andreea e conştientă că şansele ei la o nouă sarcină sunt relativ mici. Asta însă n-o împiedică să spere într-o minune. "Vreau să mai am un copil, dar asta se va întâmpla doar dacă şi Dumnezeu îşi doreşte. Când e vorba de aducerea pe lume a unui copil, doar pe El te poţi baza cu adevărat. Rămâne însă un miracol, pentru că ştiinţa n-a rezolvat încă toate problemele din acest punct de vedere. Nu am o preferinţă dacă să fie băiat sau tot fată, ci doar să fie un copil sănătos şi nimic mai mult", a mai spus Andreea.