Vedeta a mărturisit, încă din primele rânduri, că nu-şi mai aminteşte "decât câteva Revelioane" şi anume "acelea cu peripeţii".
Aşadar, Andreea Esca face o trecere în revistă a petrecerilor dintre ani care i-au rămas întipărite în memorie, începând din perioada copilăriei şi până la începutul anilor 2000.
Redăm în continuare articolul publicat de prezentatoare pe blogul personal:
"Primele sunt cele de la bunicii de la Brașov, când dormeam toți verii pe jos, la propriu, în sufragerie, pentru că nu aveam destule camere sau paturi, și ne punea Buni niște cearceafuri pe covor, în mijlocul încăperii. Doamne, ce distracția naibii era… Mai ales în ziua de 1 ianuarie, când continuam să ne strângem unii în alții, pe dormeză, ca să urmărim emisiunea TVR 'Dacă doriți să revedeți', în care se retransmiteau cele mai bune sketch-uri din programul de Revelion.
Apoi îmi amintesc perfect un Revelion din timpul liceului, dintr-o cameră de bloc din Aleea Circului, unde m-am dus gătită cu globuri sparte în cap… pentru „strălucire”. Nu a fost ideea mea, ci a mamei, care îmi pregătise și ținută dintr-un material de perdea, cumpărat din Obor… Cert e că „lumina” l-a cucerit pe băiatul pe care îl plăceam, cu care am dansat până la 7 dimineața, când pleca metroul, și a venit după mine și în tabăra care începea după Anul Nou, deci misiune îndeplinită.
Următorul Revelion de poveste a fost cel pe care l-am petrecut în mijlocul unei intersecții din Sinaia, aproape de hotelul Palace cred, unde m-a prins miezul nopții certându-mă cu iubitul meu de atunci și de unde speram să mă ia o mașină și să mă aducă în București. Nu s-a întâmplat asta. Dimpotrivă, ne-am împăcat și am ajuns într-un final la vila unde prietenii noștri organizau Revelionul. De la aceeași petrecere a rămas și vorba „Scoală-te să vezi cum dormi” a unuia dintre participanți…
Așaaa, de care Revelion îmi mai amintesc? De cel la care am fost prima dată cu Alexandre, în 1997 , în Franța, la Courchevel. Eu, care am avut mereu o încredere extraordinară în mine, chiar dacă de multe ori nu se baza pe nimic, în acel an m-am simțit îngrozitor de Anul Nou. A fost pentru prima dată când am perceput puternic și perfect diferența dintre țări, culturi, economii… Plecasem așa de fericită cu rochița mea din catifea neagră de la Naf-Naf și cu niște mărgeluțe nu mai știu de unde și am dat de niște fete care căzuseră din Vogue Paris. (...) Era așa o discrepanță că aveam senzația că nici măcar nu mai merita să încerc să ne împrietenim. Eram din două lumi aflate la distanță de un secol. Noroc că a început dansul și am uitat de tot, pentru că eu, când cântă muzica, sunt în altă parte.
Desigur, am revenit la realitatea crudă dimineață, când în capul pârtiei m-a lovit din nou distanța… dintre clăpari, costume de schi, ochelari și chiar de experiența sportivă. Cea mai tare pârtie pe care fusesem eu era cea din Postăvarul, iar acum nu mai înțelegeam de ce sunt atât de multe variante, de ce clăparii sunt calzi dimineață, de ce toate schiurile sunt noi …și multe altele. Numai că, nevrând să cedez psihic, m-am prefăcut că totul este normal și m-am lansat pe pârtie ca un kamikaze. Ce m-au făcut ele pe mine… păpușile astea de bani gata?
Anul următor a fost exact pe dos. Un prieten de-al lui Alex, care trăiește și el în România și este din Clermont Ferrand, ne-a invitat să mergem de Revelion la niște amici de-ai lui din Vichy. Acum, mi-am zis eu, o să fiu pregătită! Mi-am comandat o rochie elegantă la Levintza (singura creatoare de modă a vremii) și-am plecat cu ea pe umeraș să nu o stric. Ce n-am știut eu era că Vichy este doar o stațiune balneară, iar Revelionul avea loc într-un un fel de cămin cultural. Când am intrat, am fost aproape sfâșiată de privirile proletarilor îmbrăcați în blugi și pulover, care nu înțelegeau cine sunt parizienii ăștia burghezi care au venit să se dea mari. M-am simțit la fel de penibil ca în anul precedent. Și povestea nu se încheie aici. La un moment dat, conform tradiției franceze, se împart niște bilete de loto pe care le răzuiești. Cine a câștigat cei 200 de Franci și a fost aproape huiduită de toată sala? Eu, bogătașa în figuri! Am hotărât, așadar, să-i rog pe amicii noștri să plecăm repede să nu ne prindă Anul Nou acolo. Dar unde să te duci in noaptea de 31 decembrie, la Vichy? Cu chiu cu vai am găsit un bar, cu un nume cam deocheat, și acolo a bătut ceasul când am trecut în 1 ianuarie 1999…
Și îmi mai amintesc de un revelion semiratat de acum câțiva ani, când, fiind singuri cu copiii la New York, n-am putut intra în niciun club și am ascultat muzică country într-un restaurant micuț din Soho unde cânta un band din anii 70 cred, cu o solistă ce aducea cu Diane Keaton. Alexia și cu mine râdeam în hohote de nervi, Aris a adormit cu o trompetă în gură, iar Alex încerca să ne convingă că doamnele de la masa alăturată nu sunt împreună, iar cântăreții sunt prieteni cu Kenny Rogers și Dolly Parton.
Restul Revelioanelor au fost perfecte. Deci, nu mi le amintesc."