BIANCA DRĂGUŞANU a recunoscut că a mers cu fotbalistul la Paris, însă spune că odată ajunsă în "Oraşul Îndrăgostiţilor" a înţeles că bărbatul lângă care îşi doresşte să trăiască este soţul său.
„În prima zi, pur şi simplu am luat cina în incinta restaurantului. Practic, el a încercat să mă ducă în locurile în care mai fusesem cu 2 ani înainte. A încercat să mă recucerească şi să mă facă să mă simt în siguranţă. Nu am putut dormi lângă el", a mai povestit Bianca.
BIANCA DRAGUSANU, cerută de soţie de Adrian Cristea la Paris
"Eu nu i-am făcut nicio fotografie lui Adi. Am cinat împreună cu Adi, dar eu nu i-am făcut nicio poză. Adi mi-a cerut să renunţ la Victor şi să mă întorc la el. Mi-a cerut de multe ori asta, m-a asigurat că mă iubeşte, că îmi vrea binele şi că lângă el voi fi în siguranţă. Mi-a cerut să mă casătoresc cu el. Adi este un om care ştie doar să insiste. Este vânător, când îşi prinde prada, nu-l mai interesează. El practic şi-a atins scopul.
Întâlnirea cu Victor a fost plină de priviri fără cuvinte. L-am rugat să mă ierte, dar cuvântul ăsta este mult prea mic. Nu mă aştept ca el şi familia lui să mă ierte. Victor nu merita ce i-am făcut eu.
Adi mă mai caută şi-mi spune aceleaşi lucruri. Se repetă în mod constant. Încearcă să se justifice. Eu cred că este omul care nu a avut nimic de peirdut. A fost foarte egoist. I-am blocat numărul, nu mai există niciun contact între noi", a mai explicat, în interviu, Bianca Drăguşanu, încă soţia lui Victor Slav.