"Dragii mei, la inceputul fiecarui an, intamplator sau nu, conduita noastra profesionala intampina modificari.
Am ales sa va scriu gandurile mele aici, pe EDA Magazine, fiind sursa cea mai sigura, cel putin in ceea ce ma priveste, pentru a lamuri o situatie fara a lasa loc de alte speculatii. In urma unei analize amanuntite pe o perioada lunga de timp si a dorintei mele de reorganizare, am luat decizia de a schimba ceva in viata mea. Am hotarat ca este momentul unei astfel de schimbari pe plan profesional, lucru care s-a si intamplat.
Colaborarea mea cu trustul Kanal D s-a incheiat, dat fiind faptul ca planurile noastre de viitor nu mai coincid. A fost o colaborare frumoasa, pe parcursul celor 6 ani, in care practic am evoluat impreuna si am avut extrem de multe de invatat. De-a lungul acestei colaborari am cunoscut oameni deosebiti cu care m-am inteles de minune si carora le ofer tot respectul meu.
Aceasta colaborare s-a incheiat de comun acord si vreau sa le multumesc celor din conducerea Kanal D, dar si echipei cu care am petrecut 12 ore/zi in redactie. Este momentul pentru o noua etapa in viata mea si pentru noi inceputuri. Sunt mandra ca am facut parte din acest trust timp de 6 ani si le doresc mult succes si pe viitor.", potrivit edamagazine.ro.