Angie Everhart, care a învins cancerul de tiroidă în 2013, a anunţat, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, că s-a logodit cu Carl Ferro, directorul unei companii de produse dietetice, informează Mediafax.ro.
"Iubitul meu Carl Ferro m-a cerut în căsătorie aseară, în exact acelaşi loc în care ne-am sărutat prima dată. Sunt foarte fericită!", a scris Angie Everhart.
Angie Everhart este o actriţă americană şi un fost model profesionist de succes. Şi-a început cariera lucrând ca fotomodel şi a apărut pe copertele unor reviste de modă celebre, precum Elle şi Glamour. A pozat în costum de baie pe copertele mai multor numere ale revistei Sport Illustrated şi o dată nud, pe coperta revistei Playboy.
Angie Everhart şi-a făcut debutul în film în 1993, jucând alături de Arnold Schwarzenegger în filmul de acţiune cu accente comice "Las Action Hero". De atunci, a apărut în alte lungmetraje cu priză la public precum "Jade" (1995), "Tales From the Crypt Presents: Bordello of Blood" (1996), "Denial" (1998), "Trigger Happy "(1996), "Gunblast Vodka" (2000), "Payback" (2006), "Bigfoot" (2008) şi "Take Me Home Tonight" (2011).
Actriţa, care a apărut şi în câteva reality show-uri de televiziune, a fost căsătorită cu Ashley Hamilton în perioada 1996-1997 şi a fost logodită cu actorul Joe Pesci între anii 2007 şi 2008. Angie Everhart este părinte unic şi are un fiu care s-a născut pe 24 iulie 2009 din relaţia cu fostul ei iubit, actorul Chad Stansbury.