Cea de-a 31-a ediţie a Simfoniei Lalelelor din Piteşti a fost inaugurată, vineri, în prezenţa a sute de persoane şi zeci de delegaţii străine, iar manifestarea a inclus şi o acţiune a mii de elevi de la toate şcolile din Argeş, care au dansat în acelaşi timp pentru a intra în Cartea Recordurilor.
Cei 5.300 de elevi care au paticipat la acţiune au dansat la unison pe melodia şi coregrafia piesei Mister Originality, a trupei piteştene Simplu. Ei au purtat tricouri albe inscripţionate cu "Simfonia Lalelelor, Piteşti 2008", numerotate de la 1 la 5.300, iar instructorii de dans şi profesorii au avut tricouri roşii.
Micuţii au dansat mai puţin de zece minute şi au reuşit să se sincronizeze perfect, spre mulţumirea primarului Tudor Pendiuc, care este sigur că acţiunea va intra în Cartea Recordurilor. Cinci camere video au înregistrat simultan, din poziţii diferite, iar imaginile vor fi trimise zilele acestea la Guiness World Records. Mulţi dintre copii habar nu aveau ce înseamnă Cartea Recordurilor, însă acest lucru nu i-a împiedicat să danseze foarte frumos.
Pentru omologarea recordului, Centrul Cultural Piteşti a trimis din timp Contractul de agreement (Acordul privind Încercarea de Record) la Guiness World Records şi a desemnat un juriu format din notari publici, judecători, poliţişti, primari sau consilieri locali.
Acţiunea, desfăşurată în cadrul zilelor Piteştiul-Oraşul Dansului Florilor, a avut loc pe traseul Teatrul Al. Davila-Biblioteca Judeţeană şi autorităţile speră ca dansul celor 5.300 de copii să fie omologat în Cartea Recordurilor.