Inundații devastatoare în Italia. Zeci de oameni izolați
Regiunea Lombardia a fost afectată grav de inundații. În Piemont și Liguria aluviunile au provocat distrugeri masive. Nici Roma, Genova sau Milano nu au scăpat de efectele vremii severe.
„Din păcate, acesta este un cartier uitat de toată lumea. Cum plouă puțin ne inundăm. Sunt probleme cu care ne-am obișnuit.”, spun locatarii.
În Torino, un fermier a dispărut după ce tractorul în care se afla a fost luat de viitură. Într-o localitate din aceeași zonă, 70 de persoane au rămas izolate, iar zece drumuri au fost închise.
Festivalul de Film de la Veneția a fost, de asemenea, afectat, covorul roșu fiind inundat și premierele fiind amânate din cauza vremii nefavorabile.