Cățelușa Arya s-a pierdut pe marginea unui drum, după ce a coborât din cușca amenajată în remorca mașinii, pentru a se urca în față alături de șofer. Stăpânul nu a realizat pe moment ce a făcut patrupedul, așa că a plecat, lăsând-o pe Arya în urmă. De-abia peste mai mulți kilometri și-a dat seama că prietena necuvântătoare nu mai e în remorcă.
Îngrijorarea proprietarului era și mai mare, pentru că, în urmă cu o săptămână, un câine lup fusese împușcat, localnicii crezând că e vorba despre un lup adevărat de pădure.
Tinerii care au găsit-o pe Arya au adus-o la Sibiu cu mașina, dar au refuzat categoric banii oferiți de stăpânul cățelușei. Au acceptat doar banii de combustibil pentru drumul de la Pitești la Sibiu. Totodată, tinerii au fost cinstiți cu o bere pentru fapta pe care au făcut-o.