Un studiu realizat în Statele Unite arată că este bine să ne hrănim rațional pisica, după un program cât mai regulat și să înțelegem că ar nevoie, asemenea oamenilor, de o perioadă de activitate, pentru a consuma energia acumulată, scrie Science Alert.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Illinois a studiat modificările metabolice și gastrointestinale care apar ca urmare a supraalimentării și a creșterii în greutate la pisici, din dorința de a descoperi și calea sănătoasă de reducere a supraalimentării și revenirii felinelor la greutatea optimă.
Au fost alese 11 pisici „suple”, toate femele adulte sterilitate, care au fost supuse unei diete bazate pe produse din comerț, echilibrată și moderată, timp de două săptămâni
Apoi, timp de 18 săptămâni, felinelor li s-a dat aceeași hrană, dar li s-a permis să mănânce cât pot și când vor.
La începutul experimentului și apoi la 6, 12 și 18 săptămâni li s-au colectat probe de fecale și sânge, precum și date despre activitatea fizică nedirijată prin monitoare atașate la zgarda pisicilor.
„Ne-am așteptat că creșterea în greutate ar putea duce la scăderea activității fizice, dar nu am observat modificări consistente”, a explicat coordonatului studiului.
În schimb, pe măsură ce pisicile s-au îngrășat, capacitatea lor de a digera nutrienții a scăzut.
Cel mai surpinzător este faptul că unele modificări în microbiomul pisicilor sunt în contradicție cu cele observate la persoanele cu obezitate, ceea ce indică faptul că există o serie de alți factori care provoacă această condiție.
Înțelegerea modificărilor metabolice și gastrointestinale care apar cu obezitatea pisicilor poate ajuta la prevenirea și tratarea acesteia.