În timp ce Merve Özcan, o tânără din Turcia, aștepta la Camera de Gardă, pe holul spitalului și-a făcut apariția o pisicuță. Nu mică i-a fost mirarea să constate că aceasta își căra puiul în gură.
După câțiva pași, l-a lăsat în fața doctorilor care l-au și luat să-l "consulte". Din fericire, și mama pisică, și puiuțul erau sănătoși, doar puțin slăbiți de foame. După ce au primit lăptic, pisicuțele au fost duse la un cabinet veterinar pentru un control de specialitate.
În doar câteva ore, imaginile postate de tânără pe Twitter au făcut înconjurul lumii și au primit zeci de mii de aprecieri. Asta a făcut-o să recunoască, mai în glumă, mai în serios, că până și pisica ei a devenit geloasă pe atenția acordată celor două surate.
Iar glumele au continuat! "Dovada că pisicile respectă programările la medic", a spus o tânără.