Muștele, țânțarii și gândacii de bucătărie iubesc casele murdare și sunt destul de greu de eliminat odată ce infestează locuința. Există, însă, o metodă care te va ajuta să scapi rapid de această problemă o dată pentru totdeauna. Tot ce ai nevoie se află deja în casa ta.
Cum poți scăpa de țănțari
Țănțarii nu doar că sunt foarte enervanți, dar înțepăturile lor pot fi și extrem de periculoase pentru că transmit diverse boli. Dacă folosești acest amestec simplu, din produse pe care le deții, cu siguranță, în locuința ta, vei scăpa de ei rapid. Așadar, vei avea nevoie de: ulei vegetal, șampon și oțet.
Amestecul este non-toxic și sigur de utilizat în jurul copiilor sau animalelor de companie. Cum prepari soluția? Foarte simplu. Adaugă într-o sticlă toate ingredientele și amestecă-le până la omogenizarea completă a celor trei ingrediente. Acum, tot ce mai ai de făcut este să pulverizezi amestecul pe suprafețele din locuință în care observi nesuferitele insecte. În câteva ore ai scăpat de ele! De asemenea, cum am menționat, această soluție te scapă și de muște și gândacii de bucătărie.
Totodată, dacă ești iubitor de plante, ar trebui să știi că plantele aromatice sunt și ele o soluție, pentru că țânțarii sunt alungați de mirosul acestora. Astfel, poți folosi ghivece cu cimbru, busuioc, mărar, levănțică sau mentă, iar țânțarii vor ocoli fereastra ta și se vor duce la vecini. Altă metodă este iarba matei sau menta pisicii. Datorită mirosului, această plantă este mai eficientă și chiar mai puternică decât spray-urile care se găsesc în comerț împotriva țânțarilor.
Citește continuarea aici