O femeie a abandonat pe un câmp de la marginea unei comune din apropiere de Timișoara un pui de câine. Din fericire, femeia a fost văzută de un cetățean care a și anunțat Poliția Animalelor Timiș.
Oamenii legii au identificat-o pe femeia în vârstă de 61 de ani și au amendat-o cu 3000 de lei.
Aceasta le-a spus politiștilor că are mai mulți câini acasă și că nu-i mai poate ține pe toți.
Agenții de la Poliția Animalelor au preluat cățelușul și l-au încredințat unei organizații pentru protecția animalelor, pentru a fi dat spre adopție unei familii iubitoare.