Două maşini au rămas suspendate, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce podul pe care se aflau s-a rupt de la jumătate. Podul trece peste râul Strei din judeţul Hunedoara şi este vechi de peste 40 de ani, scrie tion.ro.
Podul s-a rupt de la jumătate după ce un pilon de susţinere a cedat, spun reprezentanţii ISU Hunedoara. Pe pod se aflau două autoturisme, care au rămas suspendate. Maşinile au fost recuperate de pompieri şi nu au existat victime.
„Nu am realizat ce s-a întâmplat. Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare. Am realizat că scap maşina de sub control, în timp ce podul se prăbuşea cu mine cu tot. Am tras frâna de mână ca să nu scape de tot maşina”, a declarat unul din şoferii a cărui maşină a rămas suspendată.
Podul, construit în anii ’70, face legătura între comuna Bretea Română şi E66. Acesta se află în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, a cărui reprezentanţi s-au deplasat în zonă şi au format o comisie care investighează ce s-a întâmplat.
Podeț surpat la Suceava
Circulaţia rutieră pe DN 2 E între oraşul Solca şi comuna Marginea din judeţul Suceava este închisă, astăzi, de peste 12 ore, după ce un podeţ s-a surpat din cauza infiltrării apei în terasamentul drumului, aseară un autoturism căzând în groapa formată, iar trei persoane au fost rănite, scrie monitorulbt.ro.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, la puţin timp după surparea drumului, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Horodnic de Sus, a căzut în groapa formată, de aproximativ cinci metri în diametru.
În urma accidentului, şoferul maşinii a fost rănit, iar cei doi pasageri, o femeie de 26 de ani şi fiul acesteia, de 7 ani, au suferit leziuni uşoare.
Până la refacerea drumului, traficul rutier în zonă a fost deviat pe ruta Solca-Arbore-Iaslovăţ-Milişăuţi-Rădăuţi-Marginea-DN 2K-DN2 H.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că s-a surpat partea carosabilă a unui podeţ dintre localităţile Clit şi Marginea din cauza infiltării apei în terasamentul drumului, fiind afectată infrastructura.