Clujeanul în vârstă de 51 de ani intrase prin efracţie într-o casă, forţând sistemul de închidere al uşii.
Nu a reuşit, totuşi, să-şi ducă "operaţiunea" până la final, întrucât proprietarul locuinţei s-a întors mai devreme acasă şi la găsit înăutru.
Speriat, hoţul a luat-o la fugă, dar a fost prins până la urmă de păgubit. Acesta din urmă l-a predat imediat Poliţiei, scrie presa locală.
Asupra infractorului au fost găsite un levier şi mănuşi, obiecte pe care le folosise, probabil, pentru a pătrunde în imobil, dar şi un ceas de mână în valoare de 450 de lei, pe care îl sustrăsese din locuinţă.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă.