Mugurel Krausz şi-a făcut un credit, în 2007, de 48.000 de franci elveţieni. După aprecierea francului, tânărul a dorit să negocieze cu banca o reeşalonare. Nu a găsit înţelegere şi a acţionat în consecinţă.
"Această modalitate de protest este ca răpuns al refuzului de a negocia, refuzlui bănii. Am făcut o cerere scrisă acum mai bine de 20 d ezile, prin care le solicitam să ne întâlnim să avem o discuţie de comun acord, să stabilim o cale de mijloc prin care putem găsi o soluţie, se pare că dumnealor au decis să mă ignore.", spune Krausz.
Bărbatul spune că aprecierea francului l-a afectat serios, întrucât rata lunară s-a majorat cu aproape 20%. Tânărul este hotărât să-şi achite rata în monede în fiecare lună de acum înainte.