Potrivit lui Andrei Codău, bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, a încercat să traverseze strada, pe bicicletă, printr-un loc nepermis, moment în care a fost lovit de un autoturism Dacia Logan.
În urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism grav la cap şi nu a mai putut fi resuscitat de echipajul SMURD.
Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a precizat Andrei Codău.