Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc din Piteşti. Proprietarul apartamentului, un bărbat de 50 de ani, a fost găsit inconştient, intoxicat cu fum şi cu arsuri pe corp.
El a primit primele îngrijiri la faţa locului. Apoi a fost transportat în stare gravă la spital.
Pompierii au reuşit să scoată din apartament şi un căţel, care nu mai dădea semne de viaţă. Un pompier a resuscitat animalul câteva zeci de minute. După ce a început să dea semne de viaţă, câinele a fost transportat la o clinică veterinară. Un alt locatar al blocului a făcut un atac de panică.
Pompierii şi poliţiştii au început o anchetă pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.