Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au prins în flagrant, luni, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 30 de ani, de naţionalitate străină, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc, anunţă Mediafax.
"Bănuiţii au organizat transportul unui colet conţinând droguri de risc, ce ar fi trebuit să ajungă în Bucureşti în cursul dimineţii de 24 octombrie a.c., cu un autocar. Astfel s-a procedat la supravegherea autovehiculului, bănuiţii fiind observaţi, în timp ce autocarul staţiona într-o parcare, ridicând un pachet, la scurt timp cei trei bărbaţi fiind interceptaţi şi somaţi să se oprească. Întrucât unul dintre bănuiţi nu s-a supus somaţiilor legale, un poliţist a executat mai multe focuri de avertisment în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale, ulterior acesta fiind imobilizat", potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, postat pe site-ul instituţiei.
În urma controlului pachetului, la examinarea tehnico-ştiinţifică a rezultat cantitatea totală de aproximativ 2.135 de grame cannabis.