Şeful unui supermarket Profi din centrul municipiului Arad, Ciprian Emanuel Gabor, a declarat, marţi, pentru News.ro, că el şi alţi zece angajaţi ai unităţii au depus sesizări la Poliţie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), prin care acuză abuzuri din partea unor superiori.
Gabor, care zilele trecute a fost suspendat din funcţie, susţine că neînţelegerile cu superiorii au apărut în momentul în care aceştia au încercat să îi impună să vândă produse expirate, iar el s-a opus. El susţine că i s-a cerut să vândă carne expirată, spălată cu oţet şi detergent, iar pentru că a refuzat, superiorul le-a solicitat acest lucru direct angajaţilor.
”Pentru că am refuzat să vând carne expirată, s-au făcut presiuni pe angajaţi de către şeful meu direct, să accepte să vândă carnea, iar dacă eu reacţionez să îi anunţe pe el, că mă va pune la punct. Cu altă ocazie, directorul zonal mi-a reproşat că am aruncat carnea expirată şi nu am făcut precum la alte magazine ale noastre, să o spăl cu oţet şi detergent CIF”, a declarat Gabor.