"În data de 27.11.2016, în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov au desfăşurat, în baza unei informaţii, o acţiune de combatere a migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe un drum naţional din judeţul Constanţa, în zona de frontiera din apropierea Mănăstirii Dervent, două autovehicule în care se aflau 3 cetăţeni bulgari, respectiv un cetăţean bulgar şi 6 cetăţeni irakieni", se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră, citat de Mediafax.
În urma verificărilor a rezultat faptul că cetăţenii irakieni, cu vârste cuprinse între 5 şi 39 ani, au trecut ilegal frontiera din Bulgaria, pe jos. Cei patru cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 26 şi 30 ani, au declarat că urmau să-i ajute pe cetăţenii irakieni să ajungă în Germania.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trecerea frauduloasă a frontierei prin intrarea în ţară”, respectiv „trafic de migranţi”.
De asemenea, autoturismele au fost ridicate în vederea confiscării, cetăţenii bulgari vor fi prezentaţi pentru audieri unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, iar cetăţenii irakieni vor fi predaţi autorităţilor bulgare conform protocolului româno-bulgar.
Sursa foto Politia de Frontiera.ro