ROÂNIA-UNGARIA update: Câţiva suporteri unguri au spart geamul unui autoturism în care se aflau români, la Comarnic, iar alţii, care erau băuţi, au fost sancţionaţi contravenţional după ce au tulburat ordinea publică, la Miercurea Ciuc, a anunţat, sâmbătă, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
ROMÂNIA-UNGARIA update: Suporterii unguri care s-au deplasat la Bucureşti pentru a asista la meciul România - Ungaria, programat la ora 19.00, în preliminariile Euro-2016, au început să sosească la Arena Naţională, unii rămânând în Fan Zone, iar alţii intrând deja în stadion, notează Mediafax.
Primii fani unguri au început să intre în stadion la ora 16.00, după ce li s-a făcut controlul corporal.
Suporterii care au ajuns la Arena Naţională au fost conduşi în Fan Zone, un teren de fotbal din apropierea tribunei oficiale împrejmuit cu sârmă şi acoperit cu plasă verde.
Fanii maghiari veniţi cu trenul la Bucureşti, sâmbătă, în gara Băneasa, le-au făcut semne obscene jandarmilor şi au strigat "Slugilor!", după ce au primit pliante informative în care steagul Ungariei este prezentat greşit, cu culoarea roşie în partea de jos.
ROMÂNIA-UNGARIA update: Aproape 10 mii de poliţişti şi jandarmi din Capitală sunt în alertă maximă, de teamă că suporterii unguri sosiţi pentru meciul din această seară vor genera conflicte de stradă.
Microbiştii au plecat din Budapesta înarmaţi cu torţe şi petarde, au fluturat steagurile Ţinutului Secuiesc şi au făcut gesturi obcene la Craiova, iar în jurul orei 13.30 au ajuns la Bucureşti.
ROMÂNIA-UNGARIA. În Curtici, aproximativ o sută de jandarmi, poliţişti, trupe seciale de intervenţie, dar şi pompieri au fost mobilizaţi pentru a menţine ordinea pe perioada staţionării garniturii, însă suporterii unguri au fost gălăgioşi în permanenţă, strigând de la ferestre ”Ungaria! Ungaria”. Mulţi dintre ei aveau în mâini sticle sau doze de bere, pe care le-au aruncat pe ferestre imediat ce garnitura s-a pus în mişcare pentru a pleca spre Arad. Totodată, mai mulţi suporteri au aruncat petarde din tren, când se afla în mişcare.
ROMÂNIA-UNGARIA. La frontieră, în Gara Curtici, alături de suporteri au urcat şi poliţişti şi jandarmi români, pentru a-i escorta până în Capitală. Cu toate acestea, ungurii au fost zgomotoşi şi au aruncat câteva petarde şi sticle de bere şi când au trecut prin Gara Arad. Autorităţile nu au intervenit şi nu au aplicat sancţiuni în timpul tranzitării judeţului Arad. Mai mult pe Mediafax.
Site-ul hooliganstv.com a publicat o serie de fotografii cu arsenalul pregătit de fanii unguri pentru deplasarea în România. Unele dintre ele sunt de-a dreptul amuzante, scrie ziuadecj.realitatea.net.
Înainte să pornească spre București, fanii unguri au postat pe internet arsenalul pregătit pentru meci, dar și câteva elemente-surpriză cu care, cred ei, vor păcăli vigilența forțelor de ordine. Astfel, pe lângă celebrele tricouri personalizate, bannere, stick-ere, petarde și fumigene, în fotografii se pot vedea inclusiv arme albe respectiv mașini de tocat carne.
"Se pare că va fi o zi încinsă în capitala României. Principalele brigăzi ale echipelor Ferencvaros, Ujpest, Debrecen, Kispest și Diósgyőr vin la București", scrie sursa citată, care prezintă o impresionantă galerie-foto pe care v-o redăm și noi.