"Nu este vorba despre o concesiune, nici de un parteneriat public-privat. E vorba despre o concesiune de lucrări, adică acum o facem aşa cum s-a întâmplat şi până acum în mare măsură. Ne facem treaba într-un mod bine reglementat, mai ieftin, cu firme private. Parcurile publice au rămas şi vor rămâne publice pentru totdeauna, ele vor fi mai bine întreţinute şi cu bugete mai mici", a spus Robert Negoiţă la Realitatea TV.
"E o chestiune de management. Numai că nu mai am nevoie să mai ţin o mulţime de angajaţi, pe care trebuie să îi plătesc, chiar dacă am, chiar dacă nu am nevoie de ei. (...) Firma privată a lucrat şi pe 1 mai şi pe 2 mai şi în weekend, pentru că firmele private pot să îşi cheme angajaţii. Noi, ca primărie, nu îi putem chema, pentru că asta e legea. E mult mai multă flexibilitate la privat, plus, de ce să plătesc eu oamenii şi iarna, când nu am nevoie de ei?", a adăugat Negoiţă.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă (PSD) este acuzat că a decis să concesioneze unei firme private toate cele patru parcuri din Sectorul 3, respectiv PARCUL TITAN, parcul Al.I. Cuza (IOR), parcul Titanii şi parcul Gheorghe Petraşcu, scrie b365.ro.