Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, accidentul a avut loc în localitatea Scorţeni, pe DN 2G Bacău – Moineşti, după ce o femeie aflată la volanul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a intrat în plin într-un stâlp din beton. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat în afara şoselei, iar patru adolescenţi, pasageri în maşină, au fost răniţi.
"Cei patru minori au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţe Moineşti. Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele femeii de 42 de ani, pentru vătămare corporală din culpă.
Patru adolescenţi, răniţi după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp şi s-a răsturnat