Un trabant, un tractor, un camion, 25 de autoturisme Dacia, o rulotă, opt autoutilitare şi o mulţime de alte autoturisme străine, toate vor putea fi cumpărate de arădenii interesaţi, la o licitaţie. Este vorba despre 79 de rable ridicate în cursul anului de pe străzile pe care au fost abandonate de stăpâni. Primăria a anunţat organizarea unei licitaţii publice cu strigare “pentru vânzarea autovehiculelor abandonate sau fără stăpân”. Licitaţia va avea loc în data de 22.09.2014 la ora 9.00 la Biroul Ridicări Vehicule, Arad, de pe strada Dosoftei FN, scrie Aradon.ro.
“Autovehiculele sunt depozitate în Arad, str. Dosoftei FN (Depozit Micălaca), putând fi văzute în intervalul 09.09.2014 – 17.09.2014 orele 8.00-17.00 şi în urma vizitei se va semna un proces verbal de inspecţie”, informează Primăria.
În cazul în care bunurile nu se vând cu această ocazie, licitaţia se va relua la o dată ulterioară, subliniază Primăria.