Luminiţa Apostol şi fostul soţ, împreună cu care are doi copii, au divorţat în anul 2012. Custodia celor mici a rămas comună, iar femeia s-a recăsătorit între timp.
Între cei doi nu au mai existat conflicte până zilele trecute, când Luminiţa s-a îmbătat şi a făcut un gest necugetat, scrie presa locală.
Aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, aceasta a mers la o staţie de alimentare de unde a furat benzină într-o sticlă de plastic. A mers apoi în faţa blocului unde locuieşte fostul soţ şi, după ce a dat foc la bidonul cu benzină, l-a aruncat în interiorul automobilului.
Întâmplător, prin zonă tocmai trecea un poliţist, care, văzând maşina arzând şi pe femeie fugind, şi-a dat seama că ceva este în neregulă. După câţiva metri, el a reuşit să o prindă pe aceasta şi s-o imobilizeze.
Luminiţa Apostol mirosea puternic a alcool şi avea arsuri minore la nivelul mâinilor. A fost dusă la audieri şi reţinută pentru 24 de ore, urmând a fi propusă pentru arestare.
Automobilul a ars în totalitate.