Biserica Sfântul Manea Brutarul din Capitală este un colţ de rai chiar aproape de sediul DIICOT. În anul 2000 însă, preotul de la acea vreme, acum pensionar, a considerat că genunchii credincioşilor pot sta şi pe pavele, ca în parcare.
În timp ce fostul preot care a şi plătit lucrarea la începutul anilor 2000 nu este de găsit, actualul preot al bisericii nu vrea să stea de vorbă cu jurnaliştii, ci doar încearcă să găsească o soluţie pentru remedierea problemei.
Secretariatul de stat pentru culte susţine că niciodată nu a dat bani pentru lucrarea care a mutilat pardoseala bisericii. A oferit însă fonduri actualei parohii, la cerere.
Parohia a obţinut toate avizele de la Ministerul Culturii şi autorizaţia de construcţie. În 20 ianuarie 2017, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat şi finanţarea lucrărilor de restaurare şi consolidare a Bisericii, aşa că este doar o chestiune de timp până când pavajul va fi scos şi înlocuit cu un material demn de un monument istoric.