Bătrâna a fost găsită în camera unde a izbucnit incendiul, într-o locuinţă de pe strada Teodosie Rudeanu, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.
Incendiul a fost semnalat printr-un apel la 112 făcut în jurul orei 16.20.
Potrivit surselor citate, incendiul a afectat 100 de metri pătraţi din casă, inclusiv acoperişul.
La faţa locului au intervenit cinci autospeciale cu apă şi spumă, fiind trimise şi o ambulanţă şi un echipaj de descarcerare.
Pompierii au reuşit să stingă incendiul după aproximativ 20 de minute.