Bărbatul aflat la volanul ambulanţei a povestit că avea semnalele acustice şi luminoase pornite, pentru a-i atenţiona pe ceilalţi şoferi că este în misiune. Pentru că pe direcţia sa de mers traficul era blocat, şoferul a intrat pe contrasens. La un moment dat însă, un alt conducător auto, care era în coloană, a virat brusc în faţa ambulanţei, deşi pe respectivul segment de drum este linie dublă continuă, scrie presa locală.
"Pe strada Coposu, din dreptul Consiliului Județean și până la Podgoria erau mașinile bară în bară. Eu mă îndreptam spre Podgoria. Atunci am intrat pe contrasens și mi-am continuat drumul. Dintr-o dată, un șofer aflat la volanul unui BMW care era în fața mea, a virat la stânga, peste linia dublă continuă, probabil să intre în parcarea de la Casa Sindicatelor", a explicat şoferul ambulanţei.
"Practic, nu am avut timp decât să trag tare de volan stânga ca să nu intru din plin în el. Dacă intram din plin, îl rostogoleam, era grav. Noroc că nu aveam pe nimeni în față, putea să fie mai rău atunci. O secundă de neatenție putea să ne coste viața pe toți", a completat el.
Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită, însă dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad a atras încă o dată atenţia că mulţi dintre participanţii la trafic nu respectă legislaţia.
"Echipajul nostru, însoțit de un echipaj de descarcerare, se deplasau spre Mocrea, unde s-a produs un accident în urma căruia un cetățean a fost prins sub pământ. Un autoturism care era încadrat pe banda din stânga, pe Corneliu Coposu, a efectuat – în timp ce celelalte mașini au virat dreapta ca să facă loc echipajului medical -, un viraj la stânga, exact în fața ambulanței. A acroșat aripa dreapta și farul. Se pot repara, nimeni nu a pățit nimic, ceea ce este foarte important. Este vorba până la urmă de conduita în trafic, vizavi de echipajele de salvare, atât ale noastre, cât și ale Poliției și SMURD. Din păcate, nu toată lumea înțelege că sunt misiuni de urgență și trebuie să respecte legislația. În misiunile de salvare, fiecare minut contează", a declarat Merea.