Pe cele șapte scene amplasate pe plajă se vor afla unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. G-Eazy, Jessie J, Afrojack, Lost Frequencies, Steve Aoki, Rudimental Dj, Jamie Jones, Tale of Us, Andy C, Wilkinson DJ Set, Flux Pavilion, Chinese Man și Subfocus DJ Set sunt primele nume din line-up-ul NEVERSEA și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre.
Rapperul american, G-Eazy vine pentru prima dată în România, pe scena principală a festivalului NEVERSEA. Artistul a avut colaborări de succes cu Bebe Rexha, Britney Spears dar și cu fosta lui iubită, Hasley, pentru hitul „Him & I”. Jessie J urcă pentru prima dată pe scena festivalului NEVERSEA. Melodii ca și „Price Tag”, „Domino”, „Bang bang” dar și multe alte hituri ale artistei vor răsuna în această vară pe scena principală a festivalului. Afrojack, Lost Frequencies și Steve Aoki se reîntorc pe mainstage-ul festivalului și sunt nerăbdători să ajungă în fața fanilor din România.