Elena a ajuns în pragul disperării. A ieşit în stradă sperând că, poate aşa, povestea ei va avea alt final. În noiembrie 2015 a venit în România, împreună cu cei doi copii ai ei, cu gândul că aici va scăpa de teroarea fostului concubin, tatăl celor doi băieţi.
Fericirea a fost scurtă, pentru că, după doar câteva luni, a aflat că a fost acuzată de răpire internaţională. După zeci de termene la instanţă, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis ca cei doi minori să fie lăsaţi în grija tatălui.
Alături de Elena la protest au venit şi alţi ieşeni care îi susţin cauza.
Simona este într-o situaţie asemnătoare cu cea a Elenei. A aflat prin intermediul unui avocat că este cercetată pentru răpire internaţională în Belgia, după ce a plecat de acolo cu fetiţa ei. Deşi a avut acceptul tatălui, acesta a spus autorităţilor că Simona i-a răpit fata.
Protestului Elenei s-au alăturat şi românii din diaspora.