În acelaşi an, Comisiile pentru Administraţie publică şi amenajarea teritoriului, respectiv cea Juridică, de disciplină şi imunităţi au eliberat avize pozitive. De şapte ani, proiectul de lege a fost uitat în sertarele Camerei Deputaţilor. La sfârşitul lunii trecute, deputaţii din Comisia pentru Industrii şi servicii au emis un raport favorabil pentru acest proiect, care conţine mai multe amendamente, comparativ cu varianta adoptată de Senat. În această comisie figurează şi Mihai Tararache, deputat PNL, dar şi Iulian Iancu, care candidează pentru un mandat de deputat pentru PSD în judeţul Constanţa.
Care sunt modificările introduse de deputaţi
Cea mai importantă modificare introdusă este cea care stipulează că „deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică”.
Legea în vigoare defineşte „zona unitară de încălzire” ca pe un areal geografic aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale în interiorul căruia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire. Zonele unitare de încălzire se stabilesc ca atare de către primării. La Constanţa, zonele unitare au fost stabilite prin HCLM 429/2008, după cum ne-a declarat directorul RADET, Liviu Popa. În cazul în care legea va trece cu amendamentele propuse, se va impune o nouă trasare a zonelor unitare, susţine oficialul regiei de termoficare. Potrivit schemei din 2008, Popa apreciază că aproape tot municipiul intră în această zonă unitară, acolo unde există reţele de distribuţie termică.
Mai multe aici.