Potrivit sentinței Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, Liviu Cătălin Bondoc, președinte al Secției de votare nr. 63 din Drobeta Turnu Severin, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar Dumitru Mirea, președinte al Secției 170 din localitatea mehedinţeană Gârla Mare a fost condamnat la doi ani şi şapte luni de închisoare cu executare.
Instanța a stabilit, de asemenea, condamnări cu suspendare de un an şi jumătate, respectiv un an pentru Gheorghiţa Burcu și Manuela Micu, membri ai Secției de votare nr. 70 din Orșova.
Decizia magistraţilor Judecătoriei Drobeta Turnu Severin nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Craiova.
Cei patru inculpați au fost cercetați penal pentru infracţiuni la Legea electorală, în dosarul referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din vara anului 2012.
Totodată, instanța a stabilit și anularea proceselor-verbale și a listelor suplimentare de la secțiile de votare în care cei patru au fost președinți sau membri.
Astfel, magistraţii Judecătoriei Drobeta Turnu Severin au decis anularea a 124 voturi de pe lista suplimentară din Secția 170 de la Gârla Mare, al cărei președinte a fost Dumitru Mirea. În cazul Secției 63 din Drobeta Turnu Severin, al cărei președinte a fost Cătălin Băndoc, instanța a stabilit anularea a peste 200 voturi de pe listele suplimentare, dar și anularea procesului-verbal. În Secția 70 de la Orșova, unde membri au fost Gheorghița Burcu și Manuela Micu, s-a dispus anularea a 49 de voturi.