Fata, luată în plasament de trei ani, nu s-a plâns niciodată că ar avea probleme acasă sau de altă natură. Profesorii spun că învaţă bine şi este un copil liniştit. Cu toate acestea, zilele trecute, adolescenta a încercat să-şi pună capăt zilelor chiar în timp ce se afla la cursuri, bând alcool medicinal.
"Fetei i s-a făcut rău în timpul orei a doua, cea de Limba română. Profesoara a întrebat-o ce are, de ce plânge, iar eleva i-a răspuns că are niște probleme. După câteva minute, eleva început să vomite, s-a îngălbenit la față și a intrat într-o stare de moleșeală, nemaiputând comunica", a povestit Rodica Iorga, directoarea Liceului Teoretic Bicaz, pentru presa locală.
"Dascălul a chemat imediat asistenta școlii, iar aceasta a sunat de urgență la 112. Un echipaj de salvare a preluat copila și a dus-o la spital. Am chemat asistenta maternală care o are în plasament și i-am explicat ce s-a întâmplat. Aceasta ne-a spus că are o relație bună cu fata și s-a mirat că s-a întâmplat așa ceva. Cert este că în geanta fetei am găsit o sticlă de 200 ml alcool medicinal, din care fusese consumată o parte. Nu suntem noi în măsură să apreciem cât a băut, dacă a băut și pe ce fond i s-a făcut rău. Incidentul l-am raportat la Inspectoratul Școlar Județean Neamț imediat după ce am aflat ce s-a întâmplat", a adăugat aceasta.
Tânăra se află acum internată la Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
Potrivit medicilor, intoxicația cu metanol, asociat spirtului medicinal, se manifestă inițial prin depresia sistemului nervos central; apar dureri de cap, amețeală, greață, pierderea echilibrului, confuzie, iar la doze mari apar pierderea cunoștinței și moartea.