Medicii ieşeni au precizat sâmbătă faptul că femeia a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţe “Sfântul Spiridon”, scrie Realitatea de Iași.
“Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru a aduce o pacientă în vârstă de 35 de ani. Aceasta a suferit o politraumă prin cădere cu parapanta de la aproximativ zece metri, ea fiind stabilă, conștientă, cu amnezie. Pacienta a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, un traumatism toraco-abdominal. Aceasta a fost preluată de un echipaj TIM și transportată către Spitalul Sfântul Spiridon, pentru evaluare şi tratament”, a declarat sâmbătă prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.