DIICOT a reținut 12 hackeri, după ce a audiat 93 de persoane, în Vâlcea

Friday, 23 November 2018, 17:52, Sursă: REALITATEA.NET

Un număr de 12 persoane din cele 93 audiate joi, de procurorii DIICOT, într-un dosar de fraude informatice, cu prejudiciul de 3 milioane de euro, au fost reţinute.

Acestea urmează să fie prezentate, vineri, magistraţilor Tribunalului Vâlcea cu propunerea de arestare preventivă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu.

Procurorii DIICOT Vâlcea şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din mai multe localităţi din ţară au descins, joi, în 51 de locaţii din judeţele Vâlcea, Mureş, Bacău, Argeş, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava şi în Bucureşti, la persoane bănuite de fraude informatice şi spălare de bani, scrie agerpres.ro. 

Din locuinţele suspecţilor au fost ridicate mai multe calculatoare, hard disk-uri externe, precum şi alte bunuri care vor fi folosite în anchetă, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Aceste persoane ar fi constituit cinci grupări infracţionale care, în perioada mai 2017 - noiembrie 2018, ar fi înşelat, prin intermediul sistemelor informatice, 500 de cetăţeni români şi străini, prejudiciul creat ridicându-se la 3 milioane de euro, potrivit unui comunicat, transmis joi de IPJ Vâlcea. Menționăm că FBI a deschis, special, un birou la Drgășani.

Adaugă părerea ta
Alte articole din: Homepage