Imaginile postate de drumari pe Facebook arată că mai este cale lungă până șoseaua va fi deschisă traficului. În zona Bâlea, utilajele abia reușesc să răzbată prin munții de zăpadă.
Cel mai probabil, Transfăgărășanul va rămâne închis până la sfârșitul lunii iunie. Pericolul pentru cei care totuși riscă să intre pe porțiunea închisă este major. O avalanșă s-a produs duminică, aproape de cota 2.000, pe partea argeșeană.
Două mașini au fost distruse, iar o femeie a fost rănită ușor. Oamenii nu aveau voie să urce până acolo.