Peste o mie de persoane de toate vârstele și de toate categoriile au asistat la activitățile soldaților americani și ale celor români. Parada a zeci de vehicule militare a făcut deliciul celor prezenți care și-au scos, fiecare după posibilități, telefoanele din dotare sau chiar aparatele de fotografiat, în cazul celor care veniseră pregătiți de acasă, pentru a imortaliza momentul în care americanii defilau într-o demonstrație de forță.
După încheierea paradei, oamenii s-au înghesuit să se fotografieze cu vehiculele sau chiar cu soldații care s-au dovedit extrem de binevoitori, răspunzând solicitărilor fiecărui curios. Una dintre "vedetele" evenimentului a fost un elicopter uriaș care, în tot acest timp, s-a aflat la sol, unii așezându-se într-un stil tipic românesc la coadă pentru a face fotografii cu acesta, alții urcându-și copilașii pe componentele lui pentru a-i poza alături de militarii americani.
Undeva mai la stânga elicopterului uriaș, o mulțime s-a adunat în jurul unui american care a pus jos o armă așezată pe un trepied special și a început să răspundă întrebărilor curioșilor, arătându-le chiar care trebuie să fie poziția corectă a corpului în timpul folosirii acesteia, dar și cum funcționează ea, scrie Agerpres.
Marșul Cavaleriei
"Aproximativ 400 de militari americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA, cu peste 80 de mijloace tehnice, vor participa, în zilele de 13 și 14 mai, la 'Marșul Cavaleriei', de la Mihail Kogălniceanu (Constanța) la Cincu (Brașov).
'Marșul Cavaleriei demonstrează legăturile temeinice dintre Statele Unite ale Americii și România, puterea Alianței Nord-Atlantice și importanța interoperabilității militare,' consideră reprezentanții Regimentului 2 Cavalerie, unitate care va participa la Cincu, la exercițiul 'Sarmis 15'.
În trecerea prin Ploiești, Sinaia și Brașov, soldații americani, alături de partenerii din Forțele Terestre ale Armatei României, vor participa la activități publice menite să răspundă îndemnului 'onorăm trecutul, asigurând viitorul'.
Vehiculele militare care participă la 'Marșul Cavaleriei' vor fi împărțite în mai multe grupuri pentru a reduce pe cât posibil blocajele în trafic. Ele se vor deplasa de la Mihail Kogălniceanu prin Hârșova, Slobozia, Ploiești, Sinaia și Brașov pentru a ajunge la Cincu", anunță un comunicat al MAPN.