Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii prahoveni au fost solicitaţi să intervină, miercuri seară, pentru scoaterea unui bărbat care a fost prins sub un TIR în timp ce încerca să repare o defecţiune.
Autotrenul transporta sucuri, iar pe DN 1 A, în localitatea prahoveană Măneciu, s-a defectat, şoferul încercând să repare singur defecţiunea, relatează News.ro.
Şoferul, în vâstă de 53 de ani, a fost prins sub roata autotrenului după ce cricul folosit a cedat. Roata i-a strivit capul şi parţial umărul şi braţul drept, astfel încât echipajele de intervenţie sosite la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul.
Poliţiştii au deschis dosar de cercetare în acest caz.