În timp ce unii își doresc o locuință „la stradă”, o familie din Oara de Sus are casă la „autostradă”. Situația în care se află nu este una tocmai plăcută. Locuința este situată la câțiva metri de locul prin care va trece autostrada, iar dacă deranjul și zgomotul pe care îl vor avea de suportat odată cu finalizarea lucrărilor nu erau suficiente să îi îngrijoreze, acum, din cauza șantierului, casa a început să se deterioreze, scrie Alba24.ro.
La doar o săptămână de la începerea lucrărilor, un geam de termopan s-a crăpat. Locuința nu este una veche, ci a fost ridicată în urmă cu aproximativ 10 ani, iar în acest ritm s-ar putea ca, până la inaugurarea tronsonului, familia să nu mai aibă unde să locuiască.
Situația ar fi una neplăcută chiar dacă nu are exista aceste probleme legate de lucrări. Din cauza distanței mici care există între casă și autostradă, de pe balcon oamenii vor putea să vadă până și numere mașinilor care vor trece prin zonă.
Lotul 1 al Autostrăzii Sebeş-Turda are 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă de la Sebeș până la Pârâul Iovului, la ieşire din Alba Iulia. Proiectul prevede şi două noduri rutiere, Alba Iulia Sud la km 8 şi Alba Iulia Nord la km 16.
De lucrări se ocupă Asocierea Impresa Pizzarotti & C SpA – Pomponio Construcţii SRL. Valoarea contractului este de 541.739.137, 21 lei (fără TVA), semnat în 14 noiembrie 2014. Lucrările au început în 2 decembrie 2014 şi aveau termen inţial de finalizare 2 octombrie 2016. Au fost oprite în octombrie 2015, iar în 28 iunie a fost dată autorizaţia de construire. Doar pe secţiunea A, însă.
Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor este iunie 2018, iar între timp mai trebuie obţinute autorizaţii.