Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră, utilizatorii putând opta pentru achitarea tarifului în afara Stației, în avans sau până la ora 24 a zilei următoare. Astfel, utilizatorii vor avea următoarele opțiuni de achitare a tarifului:
Ø prin SMS transmis la un număr scurt;
Ø prin achitarea tarifului de trecere prin rețeaua de parteneri autorizați ai CNADNR SA;
Ø prin utilizarea cardului bancar, în urma configurării unui cont într-un portal web şi printr-o aplicație pentru mobil puse la dispoziție de CNADNR SA.
Faza inițială a lucrărilor a implicat introducerea sistemului de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare (ANPR), printr-o serie de camere video poziționate în Agenția de Încasare, atât în punctul de intrare, cât şi ieșire pentru a asigura identificarea şi clasificarea conform categoriei din care face parte fiecare vehicul, precum şi realizarea marcajelor rutiere, această etapă fiind finalizată.
Menţionăm că aceste camere video ANPR identifică trecerea, aplicând o marcă temporară şi coordonatele GPS. Dacă nu se achită tariful de trecere până la ora 24 a zilei următoare trecerii, acţiunea va fi marcată drept posibilă contravenţie.