A împlinit 27 de ani în urmă cu doar două zile, este managerul unei firme care se ocupă cu amenajarea de căsuţe de lemn şi se declară un naţionalist convins. Crede cu tărie că politicienii sunt cei care distrug această ţară şi îl consideră pe Eminescu un model de urmat, scrie citynews.ro.
"Da, Mihai Eminescu este un model şi un mentor în acelaşi timp pentru mine. Suntem în aceaşi zodie, eu sunt din 13 ianuarie iar el din 15 ianuarie, deci ne leagă ceva! A fost unul sau poate chiar singurul român care a luptat până la moarte şi cu consecinţele de rigoare, pentru libertatea şi integritatea poporului român. Un patriot care s-a luptat în cuvinte cu marii dominatori ai planetei, mai exact cu societăţile secrete care înrobiseră România în acele timpuri. A luptat împotriva plevelor societăţii care nu ştiu altceva decât să bată din gură, adică politicienii. Dupa toate acestea, statul român ascunde istoria ,ne obliga să îl învăţăm în scoli dar nu ne spune şi adevărul. De aici se nasc cei pro şi contra.Statul român refuză în continuare să îl declare erou martir al neamului romanesc deoarece suntem conduşi de urmaşii plevelor care au distrus acest popor şi care o fac in continuare", spune Ovidiu Covrig.
"Îl respect prea mult pe acest om, în cuvinte nu se poate explica gestul. Înainte să îmi tatuez chipul lui mi-am asumat un mare risc. Ştiam că aşa se va întampla după ce îl voi face, toată lumea reacţionează cu fraze de genul: „Eşti nebun, cum să îl tatuezi pe Eminescu”?, „Pe sifiliticul ăla l-ai tatuat” şi multe altele. Deci aceasta este percepţia noastră faţă de un autor roman. Eu mă simt bine cu acest tatuaj, nu mă deranjează vorba lumii sau alte acuze. Cred că fiecare este liber să facă ce vrea, atâta timp cât nu aduce injurii sau altele, care să afecteze imaginea unor personaje. Menţionez că nu ştiu nicio lucrare pe de rost, deoarece am învăţat doar rezumatul lucrărilor! Asta pentru că nu am fost de acord niciodată cu mecanizarea unei lucrări!", a explicat Ovidiu Covrig de ce a decis să-și tatueze chipul lui Mihai Eminescu pe spate.