Potrivit Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, aproximativ 13.000 de beneficiari vor semna, anul acesta, contracte de finanțare prin programul Casa Verde, iar peste 1.500 dintre ei sunt persoane din Transilvania, scriu cei de la Vocea Transilvaniei.
„Obiectivul nostru este ca un număr cât mai mare de beneficiari să obțină finanțarea. Suntem conștienți că, din cauza intervalului mare de timp în care programul a stagnat, vor exista și anumite discrepanțe. Așadar, vom întâlni cu siguranță foare multe cazuri în care proiectul inițial nu va mai corespunde cu nevoile beneficiarilor, sau cu soluțiile tehnologice ale pieței. Tuturor celor care doresc să modifice sau să redimensioneze proiectul le vom oferi această posibilitate. Fiecare caz va fi tratat individual, astfel încât eficiența pentru fiecare sistem instalat să fie maximă”, a subliniat Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, la relansarea programului.
Beneficiarii vor fi nevoiți să semneze contracte cu Administrația Fondului de Mediu (AFM), la sediile Agențiilor Județene pentru Protecția Mediului, acolo unde s-au depus, de la bun început, cererile de finanțare. Termenul limită pentru semnarea contractului este data de 20 septembrie 2014.
„Persoanele fizice prezente în lista publicată au la dispoziţie 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarului de finanţare, respectiv de la publicarea pe site-ul Autorităţii să semneze contractul, să se prezinte la sediul Agenţiei de Protecţia Mediului (APM) din judeţul de care aparţin, în vederea semnării contractelor”, se precizează într-un comunicat al AFM.
Mai multe pe Vocea Transilvaniei.