Numai în Bucureşti există 184 de imobile cu bulină roşie, care reprezintă un adevărat pericol public, pentru că zilnic mii de persoane le calcă pragurile.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat deja legea care interzice firmelor şi instituţiilor să desfăşoare activităţi publice în clădiri cu risc seismic ridicat. Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare până la sfârşitul acestui an.
Potrivit noii legi, societăţile comerciale şi instituţiile publice care funcţionează în clădiri cu bulină roşie ar urma să rămână închise până când imobilele cu probleme vor fi consolidate.
Spre deosebire de mulţi patroni, clienţii sunt mulţumiţi de această măsură.
Cei care nu vor respecta noua lege riscă amenzi cuprinse între 50.000 şi 70.000 de lei, dar şi ridicarea autorizaţiei de funcţionare.
După tragedia de la Clubul Colectiv, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au făcut o mie de controale în restaurante, cluburi, baruri, mall-uri şi cinematografe. În urma neregulilor depistate, 37 de firme au fost închise, peste 1.500 au fost somate să-şi rezolve problemele, iar aproape 900 au primit amenzi în valoare de peste 8 milioane şi jumătate de lei.