Când a ajuns acasă cu pâinea, arădeanul a avut un şoc: într-una dintre felii era un holşurub ruginit. Fără să stea pe gânduri, bărbatul a împachetat totul şi s-a dus direct la Protecţia Consumatorilor, unde a depus o plângere.
Inspectorii de aici au mers în control la brutăria respectivă, iar DSVSA s-a autosesizat în acest caz, scrie presa locală.
"Am trimis trei colegi de la antifraudă, serviciul control oficial, unitatea este încadrată la risc mediu, ceea ce ne conferă dreptul de a o controla obligatoriu de trei ori pe an. Am mai avut probleme cu această unitate, într-adevăr, i-am dat termen, au fost probleme minore, s-au remediat. La ora actuală, problemele au devenit acute şi, ca atare, a fost amendat şi pentru 14 zile i-am interzis activitatea. Iar în aceste 14 zile, dacă problemele nu se vor remedia, vom da ordonanţă de închidere", a precizat Viorel Agud, directorul DSVSA.
Patronul brutăriei nu a avut nicio explicaţie plauzibilă pentru acest incident, astfel că DSVSA a decis să suspende activitatea brutăriei pentru o perioadă de 14 zile.
Directorul Spitalului Judeţean Arad, Mirandolina Prişcă, a explicat că arădeanul ar fi avut mari probleme dacă, din neatenţie, ar fi înghiţit respectivul holşurub.
"Este un incident neplăcut şi foarte grav. Indiferent cine l-ar fi înghiţit, se puteau întâmpla perforări ale tractului digestiv, se puteau întâmpla accidente grave. Este un mare risc, într-adevăr. Nu am văzut aşa ceva", a explicat Prişcă.