După ce Tribunalul Mehedinți a transferat Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cererea formulată de Procurorul general Bogdan Licu de a emite o ordonanță președințială prin care minorei Sorina Săcărin, cea în jurul cărei s-a iscat un scandal național privind condiţiile adopţiei, să nu poată părăsi ţara, pe rolul acestei instanțe a rămas disjunsă cauza privind strămutarea procesulu, scrie Realitatea de Mehedinți.
În acestă dimineață, la ora 9:00, judecătorii de la Tribunalul Mehedinși s-au pronunțat în dosarul 1769/101/2019, având ca obiect „strămutare Disjunsă cauza din dosarul nr.1762/101/2019”, printr-o declinare de competență.
„Cu privire la cererea de strămutare, s-a constituit un nou dosar, tot pe rolul Tribunalului, având ca obiect strămutarea, iar soluția dată de judecători a fost declinarea competenței privind acestă strămutare către Curtea de Apel Craiova. Această instanță va analiza dosarul și va da o soluție”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinți, judecătorul Corado Gabriel Ungureanu.