Potrivit proiectului, Primăria Capitalei se angajează să cumpere 100 de troleibuze noi şi 130 de autobuze hibride, pentru a îmbunătăţi astfel flota deja existentă.
Valoarea totală a investiţiei ajunge la aproximativ 488 de milioane de lei cu TVA, iar din această sumă, în jur de 340 de milioane de lei ar putea proveni de la Administraţia Fondului de Mediu.
"În acest sens, municipalitatea vrea să depună o cerere pentru proiectul "Achiziţionare mijloace de transport mai puţin poluante necesare îmbunătăţirii transportului public de călători în Municipiul Bucureşti", în vederea obţinerii de asistenţă financiară nerambursabilă în cadrul "Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane", finanţat din Fondul de Mediu", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Cererea de finanţare va fi depusă în baza studiului de oportunitate "Achiziţionare mijloace de transport mai puţin poluante necesare îmbunătăţirii transportului public de călători în Municipiul Bucureşti". Primăria Capitalei precizează că vrea să depună cererea de finanţare nerambursabilă de la Administraţia Fondului de Mediu până pe 2 noiembrie.
Primăria a cumpărat, la începutul anului, 400 de vehicule de la compania turcească Otokar Europe cu suma de 250.000 de euro, plus TVA, pentru fiecare vehicul. Contractul presupune achiziţia a 320 de autobuze cu o lungime de 12 metri, cu o capacitate minimă de 96 de călători, 50 de autobuze cu o lungime de 10 metri şi o capacitate minimă de 70 de călători, precum şi 30 de autobuze articulate, lungi de 18 metri, cu o capacitate minimă de 135 de călători.