Scandalul a avut loc chiar în centrul orașului. Poliţiştii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-au petrecut lucrurile.
„În această seară, polițiștii doljeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că între mai multe persoane, susținători ai echipelor de fotbal din Craiova, ar fi avut loc o altercație în centrul Craiovei. Până în prezent nu a fost depusă nicio plângere, însă polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, desfășurând activități în vederea lămuririi stării de fapt și a identificării tuturor persoanelor implicate în altercație”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.
Polițiștii spun că nicio persoană nu a ajuns la spital.
„Din datele deținute până în prezent, nicio persoană nu s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a mai spus reprezentantul IPJ.