Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost găsit mort pe marginea Drumului Naţional 1H, între localităţile Vîrşolţ şi Pericei.
Potrivit primelor date ale anchetei, acesta a fost victima unui accident rutier produs în zorii zilei de luni, 5 octombrie. Şoferul a fugit de la faţa locului, scrie someseanul.ro.
Trupul neînsufleţit a fost observat de câţiva trecători, care au sunat imediat la 112. Un echipaj de poliţie şi o ambulanţă au sosit imediat, însă medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului.
Poliţiştii au demarat cercetările pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului şi identificarea vinovatului.